Mesajul lui Cătălin Cîrstoiu pentru Crin Antonescu: „Poți fi scos din arenă fără motiv, fără scrupule”

„Am înțeles că poți fi scos din arenă fără motiv, fără scrupule, dacă reprezinți un eventual pericol. Clasa politică nu e pregătită pentru intrarea în joc a unui om cu carieră, cu notorietate profesională, cu alte idei”, a avertizat medicul Cătălin Cîrstoiu, managerul Spitalului Universitar din București și fost candidat al coaliției PSD-PNL pentru Primăria Capitalei în 2024.

Într-o postare pe rețelele de socializare, medicul consideră că eșecul său a fost cauzat de lipsa de susținere a partidelor care i-au propus candidatura.

„Am avut parte de o scurtă experiență politică legată de susținerea de a candida pentru Primăria Capitalei. De fapt, o lipsă majoră de susținere din partea acelora care mi-au propus să fac acest demers a dus la un eșec”, a declarat Cîrstoiu, subliniind că a intrat „cu toată buna credință” în această provocare, dar că a descoperit rapid lipsa de solidaritate din interiorul clasei politice.

Un eșec anunțat

Nominalizat oficial pe 18 martie 2024 drept candidatul comun al PSD-PNL pentru Primăria Capitalei, Cîrstoiu s-a confruntat rapid cu acuzații din presă. Potrivit unei investigații Hotnews, medicul ar fi consultat pacienți la clinica familiei sale, încălcând prevederile legale care interzic unui manager de spital să ocupe alte funcții remunerate. În plus, au fost publicate mesaje ale unor pacienți care susțineau că erau trimiși de la Spitalul Universitar la clinica privată a familiei sale.

Pe fondul acestor controverse și al unui scor slab în sondaje, unde Cîrstoiu era creditat cu locul al treilea, liderii coaliției PSD-PNL, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă, au decis să-și retragă sprijinul acordat medicului. Decizia a fost luată în noaptea de 22 spre 23 aprilie 2024, după 15 ore de negocieri, și a marcat revenirea la candidați separați: Gabriela Firea din partea PSD și Sebastian Burduja din partea PNL.

Mesaj către Crin Antonescu

În analiza sa, Cîrstoiu a făcut o aluzie la situația lui Crin Antonescu, candidatul comun propus de PSD și PNL pentru alegerile prezidențiale din 2025, care și-a suspendat recent candidatura. „Am înțeles că poți fi scos din arenă fără motiv, fără scrupule, dacă reprezinți un eventual pericol. Clasa politică nu e pregătită pentru intrarea în joc a unui om cu carieră, cu notorietate profesională, cu alte idei”, a avertizat medicul.

Pe 4 ianuarie 2025, Antonescu a anunțat că renunță la cursa prezidențială, invocând o lipsă de sprijin similară din partea coaliției. Cu doar două săptămâni înainte, acesta confirmase discuțiile cu PSD și PNL pentru candidatura sa.

O critică severă la adresa clasei politice

Cătălin Cîrstoiu a concluzionat că România are nevoie de lideri care nu au fost implicați direct în politică. „Șansa noastră este o echipă de oameni care nu au făcut politică sau care doar tangențial au intrat în acest joc. Și este momentul”, a transmis el.

Facebook

Comentarii