Medici de la Institutul „Marius Nasta” ar fi cerut mită de la pacienți. DNA face cercetări

Procurorii DNA și ai Parchetului Tribunalului București au descins, în această dimineață, la Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” din Capitală, fiind vizată secția de Chirurgie Toracică.

Din primele informații, se pare că este vorba despre un dosar de corupție, mai mulți medici fiind suspectați că ar fi cerut și ar fi primit mită de la pacienții pe care urmau să-i opereze.

Ancheta îi vizează pe doi chirurgi, care ar fi pretins sume de bani pentru intervenții chirurgicale toracice, au precizat surse judiciare pentru G4 Media. De asemenea, sunt cercetați și trei medici anesteziști, trei medici rezidenți si un medic specialist.

Vor fi audiate și 22 de persoane, despre care se crede că ar fi dat mită medicilor la Institutul „Marius Nasta”. Aceștia ar fi chiar pacienți sau aparținătorii lor.

Managerul Institutului a confirmat, pentru Libertatea, că procurorii DNA sunt prezenți la instituția pe care o conduce.

„Confirm prezența DGA la Institutul Marius Nasta. Este o cercetare în curs“, a transmis managerul spitalului, Beatrice Mahler.

Facebook

Comentarii