Meci de infarct în Cupa Spaniei

În prima manșă a semifinalelor Copa del Rey, Barcelona a găzduit-o pe Atlético Madrid, iar confruntarea a fost una de zile mari.

Atlético a început fulgerător, înscriind de două ori în primele șase minute. Juan Álvarez a lovit în primul minut, iar cinci minute mai târziu, Antoine Griezmann a dublat avantajul. Griezmann a marcat împotriva Barcelonei pentru prima dată din 2016.

Cu toate acestea, Barcelona a răspuns rapid. Pedri a marcat în minutul 19, iar doar două minute mai târziu, Cubarci a egalat scorul la 2-2. Până în minutul 21, patru goluri fuseseră deja marcate, dar drama nu s-a încheiat. Pe măsură ce prima repriză se apropia de încheiere, Iñigo Martínez a pus Barcelona în avantaj, făcând 3-2 înainte de pauză.

În partea a doua a meciului, Barcelona s-a desprins pe tabelă în minutul 74, prin golul marcat de Robert Lewandowski. Atletico Madrid a revenit în joc datorită golului marcat de Marcos Llorente, în minutul 84. Madrilenii au reușit să egaleze în prelungiri. Sorloth a punctat cu o reluare simplă din șase metri.

Astfel, returul din aprilie dintre Atletico Madrid și Barcelona rămâne unul deschis.

Adam Neamțu

Facebook

Comentarii