Meci amical: România – Irlanda de Nord

Prima reprezentativă de fotbal a României va disputa un meci amical cu Irlanda de Nord pe 22 martie 2024, la Bucureşti, în cadrul pregătirilor pentru participarea la Campionatul European din 2024, anunţă Federaţia Română de Fotbal pe site-ul său oficial conform Agerpres.

„Tricolorii au început pregătirea pentru EURO 2024. Astfel, în luna martie, selecţionata României va disputa două jocuri. Primul va avea loc vineri, 22 martie, pe Arena Naţională, în compania reprezentativei Irlandei de Nord. Ora de start a partidei va fi stabilită ulterior împreună cu televiziunea ce va transmite în direct întâlnirea”, se menţionează pe site-ul citat.

Până acum cele două selecţionate s-au întâlnit de 8 ori. România s-a impus de două ori, trei partide s-au terminat la egalitate, iar nord-irlandezii au câştigat în trei rânduri. Ultima oară, cele două formaţii s-au aflat faţă în faţă în toamna lui 2020, în Liga Naţiunilor, ambele partide încheindu-se la egalitate, 1-1, atât la Bucureşti, cât şi la Belfast.

Pentru cel de-al doilea amical al naţionalei din aceeaşi lună, care va avea loc pe 26 martie, se caută o soluţie pentru a se disputa un meci într-o ţară în care diaspora românească este bine reprezentată. „Se doreşte acest lucru din dorinţa de a aduce echipa naţională aproape de suporterii din străinătate ca o recunoştinţă pentru susţinerea oferită de aceştia în meciurile din preliminariile pentru EURO 2024. Tratativele sunt avansate, iar anunţul oficial va fi făcut în zilele următoare”, mai precizează FRF.

Facebook

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *