Marea Lojă Naţională din România a premiat șapte personalități românești

Marea Lojă Naţională din România (MLNR) a acordat premii de excelență unor personalități remarcabile în domeniile lor de activitate.

În deschiderea Galei Premiilor MLNR, desfășurată miercuri la Ateneul Român, Marele Maestru al Marii Loji Naționale din România, Radu Bălănescu, a declarat că evenimentul “își propune să sprijine excelența, să sprijine valoarea, să aducă în prim plan, o dată în plus, inteligența poporului român”.

“Gale în care este premiată excelența din România au loc în mai multe orașe din țară, pentru că societatea civilă din România își dorește și consideră că este normal să aducă în prim plan aceste valori, oameni care muncesc de ani de zile, unii de zeci de ani, unii care poate până în ultima perioadă nu au fost băgați în seamă atât de mult cât merită, copii excepționali, care iată câștigă medalii de aur pentru țara noastră la olimpiade internaționale. Toți aceștia merită felicitați și sprijiniți”, a subliniat Radu Bălănescu, în fața celor 800 de invitați la evenimentul ce a cuprins și un concert al orchestrei şi corului Filarmonicii ”George Enescu”.

Laureații ediției a X-a

În cadrul Galei, ajunse la a zecea ediție, au fost acordate premii – constând într-un trofeu realizat de maestrul Alexandru Ghilduș și câte 10.000 de euro – următoarelor personalități:

Premiul Grigore Moisil pentru Științe Exacte: Acad. GABRIELA MARINOSCHI – Directorul Institutului de Statistică Matematică și Matematică Aplicată al Academiei Române – pentru Monografia “Dual Variational Approach to Nonlinear Diffusion Equations” – Birkhauser, Springer Nature Switzerland, 2022.

Premiul Henri Coandă pentru Științe Aplicate: Prof. univ. dr. SERGIU NEDEVSCHI – de la Universitatea Tehnică din Cluj Napoca – pentru rezultatele în domeniul sistemelor avansate de conducere autonomă a autovehiculelor utilizate de Volkswagen și Bosch din Germania, precum și în domeniul sistemelor autonome utilizate pentru asistenţă umanitară şi ajutor în caz de dezastre de firma Lockheed Martin din USA.

Premiul Carol Davila pentru Medicină: Prof. univ. dr. OCTAVIAN BUCUR – Universitatea de Medicina si Farmacie Carol Davila din București – pentru lucrarea ”Nanoscale imaging of clinical specimens using conventional and rapid-expension pathology”, Nature Protocols, 2020.

Premiul Constantin Brâncuși pentru Artă și Cultură: Scriitorul NICHITA DANILOV – pentru romanul “Omul din eprubetă”, apărut la Editura Polirom, în 2021.

Premiul Nicolae Titulescu pentru Diplomație și Politologie: Prof. univ. dr. DAN DUNGACIU – Directorul Institutului de Științe Politice și Relatii Internationale al Academiei Romane “Ion I. C. Bratianu” și Președintele Fundației Universitare a Mării Negre, pentru volumul “Geopolitical Encyclopedia of the Black Sea, Cambridge”, Cambridge Scholars Publishing, 2020. Profesorul Dungaciu a anunțat că va dona Institutului ”Ion I. C. Brătianu” premiul în valoare de 10.000 de euro.

Premiul Eugeniu Carada pentru Economie: Prof. univ. dr. TUDOREL ANDREI, Academia de Studii Economice, Facultatea de cibernetică, statistică și informatică economică – pentru volumul “ Comerțul exterior al României cu produse agroalimentare 1990 – 2020”, Editura Academiei Române, 2022.

Premiul Spiru Haret pentru Educație, Mediu, IT: SABIN DIMA – CEO si fondator Humans.ai – pentru dezvoltarea primei tehnologii blockchain din lume cu model de validare biometrică și pentru crearea soluției “ION”, primul consilier guvernamental din lume bazat pe inteligență artificială.

Ștefan Jianu

Facebook

Comentarii