Marea Britanie s-ar putea confrunta cu cea mai călduroasă zi din istorie

Marea Britanie traversează, astăzi, cea mai călduroasă zi din istorie, când temperaturile sunt așteptate să urce până la 42 de grade Celsius. O valoare maximă de 38,1 grade Celsius a fost atinsă luni în Suffolk, puțin sub recordul de 38,7 grade Celsius care a fost înregistrat în 2019, în Grădina Botanică a Universităţii Cambridge. Temperaturile sunt un fenomen extrem de neobișnuit pentru Marea Britanie, unde, în mod normal, pentru această perioadă, ar fi trebuit să fie până la 27 grade Celsius.

Centrul meteorologic a emis un cod roșu de căldură extremă care se va resimți în mai multe regiuni din Marea Britanie, iar guvernul a declarat alertă de urgenţă naţională pentru zilele de luni și marți. Pentru a face față căldurii toride, au fost emise mai multe atenționări către populație. Compania de transport feroviară a anunțat că unele trenuri au fost suspendate încă de luni, iar compania care administrează metroul londonez a informat că, azi, călătoriile vor dura mai mult ca de obicei, din cauza restricțiilor care au fost impuse. Britanicii au fost îndemnați să-și limiteze, astfel, călătoriile cu trenurile, deplasându-se doar decât dacă este necesar.

Au fost emise avertizări și cu privire la spitale şi serviciile de ambulanţă, care trebuie să fie pregătite pentru a face față fluxului mare de persoane care ar putea cere ajutorul, afectați de căldură. Companiile de apă din sudul şi estul Angliei au avertizat, de asemenea, că cererea crescută de apă va duce la presiune scăzută şi chiar la întreruperea furnizării pentru unele gospodării.

Temperaturi extrem de ridicate de până la 42 grade Celsius au fost înregistrate, ieri, și în Franţa, fiind decretată cea mai călduroasă zi din acest val de caniculă. Mai multe incendii forestiere au izbucnit, pe fondul temperaturilor foarte mari, și a fost nevoie să se intervină pentru evacuarea până acum a 12.000 de persoane, în tot cuprinsul țării.

De aproape o săptămână, și Spania se confruntă cu temperturi de 45 grade Celsius, iar incendiile de proporții au făcut ca peste 3.200 de oameni să fie nevoiți să plece în alte zone, iar 360 de persoane au decedat din cauza valului de caniculă.

În Portugalia, unde temperaturile au ajuns la 47 grade Celsius, incendiile au distrus 30.000 de hectare de teren, reprezentând cele mai grave pagube provocate de incendiu din vara lui 2017.  

Incendii de vegetație, pe fondul caniculei, s-au înregistrat, în ultimele zile, și în Grecia, Italia și Croația.

Laura Groșereanu

Facebook

Comentarii