Ed Lawrence ar fi fost „arestat, încătușat, bătut și lovit cu piciorul” de forțele de securitate din Shanghai, în timp ce prezenta protestele din weekend.
Secretarul de Externe James Cleverly l-a convocat pe cel mai înalt diplomat, Zheng Zeguang, pentru a oferi explicații despre modul în care a fost tratat Ed Lawrence, care a fost arestat în timp ce prezenta protestele împotriva politicii zero Covid a lui Xi Jinping.
O sursă a Ministerului de Externe a declarat că: „ambasadorul chinez a fost convocat la Biroul Ministerului de Externe.”
„A fost clar că unul dintre jurnaliștii BBC a fost reținut și bătut de poliție în timp ce prezenta aceste proteste. Am precizat clar că acest comportament al autorităților chineze este complet inacceptabil.”
Ministerul de Externe al Chinei a declarat marți că jurnaliştii nu ar trebui să se implice în activități care nu țin de competențele acestora.
„BBC joacă rolul unei victime”, a adăugat purtătorul de cuvânt al ministerului, Zhao Lijian, la o conferință de presă din Beijing.
BBC a emis luni o declarație în care condamnă comportamentul poliției chineze, adăugând că nu i s-a oferit o explicație credibilă pentru detenția domnului Lawrence.
„BBC este extrem de îngrijorat de tratamentul acordat jurnalistului nostru Ed Lawrence, care a fost arestat și încătușat în timpul protestelor din Shanghai”, a declarat un purtător de cuvânt al postului public britanic.
A statement from the BBC on what happened to me in Shanghai last night while doing my job.
— Edward Lawrence (@EP_Lawrence) November 28, 2022
I understand at least one local national was arrested after trying to stop the police from beating me.
Thanks very much for the kind words and messages of concern. https://t.co/weoDAMakvO
Secretarul de Externe James Cleverly a declarat că arestarea și violențele pe care le-a suferit Lawrence au fost „profund deranjante”, în timp ce secretarul de afaceri Grant Shapps a subliniat că nu există „absolut nicio scuză pentru un astfel de tratament”.










