Marcel Ciolacu va iniția reorganizarea administrativ-teritorială a României

Marcel Ciolacu a primit undă verde, astăzi, în Consiliul Politic Național al PSD să demareze reorganizarea administrativ teritorială printr-un proiect de lege, au declarat pentru G4Media surse politice.

Acest lucru înseamnă că județele vor avea alte granițe și este posibilă, inclusiv, redefinerea localităților.

Proiectul de lege va fi realizat de Marcel Ciolacu împreună cu o comisie constituită în interiorul PSD din care vor face parte președintele Camerei Deputaților, președintele Asociației Municipiilor, președintele Uniunii Consiliilor Județene din țară, prim-vicepresedintele PSD, Daniel Băluță, vicepremierul Marian Neacșu, doi primari PSD de orașe, doi primari de municipii și doi primari de comune.

Comisia din cadrul PSD va realiza proiectul de lege, care ulterior va fi negociat în coaliția guvernamentală și apoi depus la Parlament, detaliază G4Media demersul legislativ care va fi inițiat de social-democrați, în acest sens.

Potrivit unui proiect privind reforma teritorială, propus de USR în octombrie 2024, România ar putea avea 8 regiuni: Nord-Est, Sud-Est, Sud-Muntenia, Sud-Vest Oltenia, Vest, Nord-Vest, Centru, București-Ilfov.

Tot potrivit proiectului propus de USR, orașele nu vor putea avea mai puțin de 20.000 de locuitori, iar comunele, nu mai puțin de 3.000 de locuitori. La rândul său, Bucureștiul nu va mai avea sectoare, ci subdiviziuni numite districte.

Facebook

Comentarii