Marcel Ciolacu și șase miniștri, în vizită de lucru în Qatar

Premierul Marcel Ciolacu începe, astăzi, o vizită de lucru de două zile în Qatar. Șeful guvernului, care este însoțit de șase miniștri, va discuta despre dezvoltarea în România a unor proiecte de investiţii în valoare de 15 miliarde de euro.

„Statul Qatar este un partener comercial important al României în regiunea Golfului, iar atragerea de investiţii în valoare de 15 miliarde de euro va contribui la consolidarea colaborării noastre economice şi politice. Avem proiecte clare şi mature pentru investitorii din Qatar. Poziţia strategică, parcursul ascendent al economiei şi oportunităţile oferite de fondurile europene sunt argumente ce susţin atractivitatea investiţională a României”, a afirmat Ciolacu, citat într-un comunicat al guvernului.

La Doha, delegaţia guvernamentală va avea întrevederi cu prim-ministrul Qatarului şi ministrul Afacerilor Externe. Şeful executivului va avea discuţii și cu reprezentanţii Autorităţii de Investiţii, fondul suveran de investiţii al statului.

Marcel Ciolacu are prevăzută şi o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţilor de români din Qatar.

Prim-ministrul Ciolacu va fi însoţit în vizita în Golful Persic de ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, ministrul Afacerilor Externe, Luminiţa Odobescu, ministrul Economiei, Radu Oprea, ministrul Agriculturii, Florin Barbu, ministrul Energiei, Sebastian Burduja, ministrul Cercetării, Bogdan Ivan, preşedinte ANCOM, Valeriu Zgonea, preşedinte ANSVSA, Alexandru Bociu, preşedintele Hidroelectrica, Karoly Borbely, directorul Portului Constanţa, Mihai Teodorescu. 

Facebook

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *