Marcel Ciolacu a ales să demisioneze de la conducerea PSD, după ce nu a intrat în turul doi al alegerilor prezidențiale. Acesta a declarat, la sediul partidului, cu puțin timp în urmă, că aseară i-a predat secretarului general al partidului, Paul Stănescu, demisia sa.
”Eu, aseară, i-am dat secretarului general demisia. Astăzi, la ora 17.00, am convocat un Consiliu Politic Naţional şi o să venim, după Consiliul Politic, şi o să comunicăm decizia pe care o să o luăm. Nu vorbim despre o acceptare a demisiei, pentru că demisia este un act unilateral, am încheiat şi această discuţie”, a spus Ciolacu la sediul PSD.
El a precizat că ”o să rămână alături de colegii lui, duminică, până la alegeri”. De asemenea, Marcel Ciolacu, a mai spus că nu va demisiona, în schimb, din funcția de premier. ”Categoric, e o funcţie pe care o am până se termină alegerile şi se vine cu o nouă majoritate”, a explicat liderul PSD.
Întrebat cine va veni la şefia PSD, el a spus: ”Un coleg”. Numele vehiculate sunt europarlamentarul Mihai Tudose, președintele Consiliului Național al PSD, și Mihai Ghigiu, șeful Cancelariei primului ministru.
În ceea ce privește alegerile prezidențiale, Marcel Ciolacu a precizat că PSD nu va face nicio contestaţie, chiar dacă diferenţa este foarte mică. „Regulile dmeocraţiei şi importanţa acestui tur doi este mult mai mare decât interesele noastre personale”, a mai spus Ciolacu.
Liderul PSD a anunțat și că a sunat-o pe Elena Lasconi şi a felicitat-o pentru intrarea în turul doi.










