Mantaua lui Putin (II)

Precum mentorul său, Putin, premierul ungar și-a consolidat pas cu pas forța politică internă discreționară de care dispune la acest moment. Loviturile date Curții Constituționale, care a fost detronată din postura de forum suprem al democrației au însemnat drumul spre autoritarism, ceea ce a produs consecințe în toate direcțiile. În primul rând, istoria ne arată că orice formă de autoritarism intern produce și nevoia unei expansiuni, dacă nu imperiale, atunci măcar regionale. O mână forte la cârma unei nații, oricât de mici ar fi ea, înseamnă un arc încordat la maximum, care implicit va arunca săgeata dincolo de propriile granițe. Viktor Orban se folosește în interiorul UE de sprijinul Rusiei, pentru a-și aplica agenda naționalistă hungaristă străveche, dincolo de beneficiile gazului  rusesc. În acest context trebuie citit și discursul conservator – creștin care invocă tradiția identitară a Europei, biata de ea rămasă în bătaia penei de cocoș, ca fiind doar un pretext cultural care ascunde propriile interese de putere.

Din păcate, democrația ca sistem nu posedă din fabricație chei pentru toate posibilele lacăte obstrucționiste. Acest călcâi al lui Ahile era sesizat încă din zorii întemeierii acestui tip de regim pe tărâm american, de către profeticul gânditor politic francez,  Alexis de Tocqueville: ”Nu există țară în care legea să poată prevedea totul și în care instituțiile să poată înlocui rațiunea și moravurile.” În felul acesta, forța de rezistență a instituțiilor democratice se susține pe mentalitatea și gradul de civilizație politică a cetățenilor unei țări, capitol la care mai toate țările estice sunt deficitare. Procesul istoric de atingere a unui asemenea nivel nu este doar lung, dar și anevoios, dacă facem apel tot la același gânditor francez care sesiza o anumită rezistență organică la formele democrației: „Oamenii care trăiesc în vremuri democratice nu acceptă cu uşurinţă utilitatea formelor; ei le subestimează instinctiv. Formele le repugnă, le provoacă uneori chiar ură”.

Schimbând planul filozofic și revenind la realpolitik, putem constata cum păpușile matrioșka ieșite din mantaua lui Putin nu se mai epuizează. Toate aceste clone au demonstrat și o vor face și pe viitor, că pot oricând ataca subversiv pe canalele, economic, politic și cultural. Așa cum în țările lor sunt lipsiți de scrupule democratice, practicând ceea ce filozoful juridic german, Gustav Radbruch, numea ”fărădelegea legiferată”, tot așa pot ataca state măcinate de bătălii interne de putere și lipsite de un ax statal vertical, aflat permanent de veghe în susținerea interesului național.

Facebook

Comentarii

29 de răspunsuri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *