Maia Sandu a câştigat al doilea mandat de președintă a Republicii Moldova, în urma alegerilor de ieri.
După procesarea a 99.50% din procesele verbale, Maia Sandu are 55.25% din voturi, față de Alexandr Stoianoglo 44.75%, potrivit Comisiei Electorale Centrale.
Diferența dintre cei doi finaliști este de aproximativ 180.000 de voturi, în condițiile în care peste 250.000 din moldovenii emigrați au votat pentru Sandu.
Votul intern – luând în calcul secţiile de vot de pe teritoriul Republicii Moldova – a fost câştigat însă de Stoianoglo, cu 51,19%, ceea ce prefigurează probleme pentru partidul proeuropean al Maiei Sandu, PAS, la alegerile parlamentare de anul viitor – un scrutin cu miză mare pentru eforturile preşedintei de a face reforme şi de a apropia ţara de Uniunea Europeană – avertizează News.ro.
Şi la turul al doilea al alegerilor prezidenţiale, Maia Sandu a fost votată masiv în diaspora, de unde au venit peste 80% voturi în favoarea ei. În diaspora au votat peste 300.000 de oameni, un record pentru Republica Moldova.
De asemenea, Sandu a fost preferată în Chişinău, unde are 57,33% din voturi, în timp ce Stoianoglo a primit 42,68%.
Sandu a mulţumit alegătorilor pentru votul exprimat, exclamând: „Moldova, eşti o învingătoare!” Maia Sandu a mulțumit moldovenilor din diaspora, al căror vot a fost decisiv.
Adresându-se cetățenilor, învingătoarea a spus: ”Voi ați salvat Moldova!”. Maia Sandu a vorbit și în limba rusă: „Voi fi președintele tuturor”, relatează TVR Info.
Contracandidatul său, socialistul pro-rus Alexandr Stoianoglo, a avut un mesaj împăciuitor și a cerut să „se pună capăt urii și dezbinării”.










