MAI: România intră în Schengen în martie 2024, aerian și maritim

Ministerul Afacerilor Interne (MAI) anunţă că a ajuns la un acord politic împreună cu ministerele omoloage din Austria şi Bulgaria privind extinderea spaţiului Schengen cu România şi Bulgaria la frontierele aeriene şi maritime începând cu luna martie 2024.

„În data de 23 decembrie 2023, Ministerul Afacerilor Interne a ajuns la un acord politic împreună cu ministerele omoloage din Austria şi Bulgaria privind extinderea spaţiului Schengen cu România şi Bulgaria şi aplicarea acquis-ului comunitar Schengen în România şi Bulgaria la frontierele aeriene şi maritime începând cu luna martie 2024, precum şi discutarea în 2024 a aplicării acestuia la frontierele terestre în strânsă legătură cu măsurile compensatorii privind întărirea controlului la frontiere şi aplicarea Acordului Dublin”, afirmă MAI, într-un comunicat preluat de Agerpres.

MAI precizează că, pe parcursul zilelor de 26 şi 27 decembrie, au avut loc discuţii pe canale diplomatice, între ministerele de Interne, ministerele de Externe, inclusiv la nivelul misiunilor diplomatice acreditate la UE, asupra proiectului de decizie a Consiliului care să încorporeze juridic respectivul acord politic.

În urma acordului, în această săptămână, Consiliul Reprezentanților Permanenți (COREPER) ai statelor UE va vota, la Bruxelles, pentru aderarea parțială a României la Schengen, din martie 2024.

Negocierile privind frontierele terestre vor continua în 2024, potrivit unei declarații de miercuri seară a premierului Ciolacu.

Ștefan Jianu

Facebook

Comentarii