MAE: Nu sunt români printre victimele incendiului din Valencia

Ministerul Afacerilor Externe anunță că nu are informații despre existența unor români printre victimele incendiului din orașul spaniol Valencia, soldat cu cel puțin 4 morți. Până acum, 15 oameni sunt răniți și alți 15 sunt dați dispăruți.

Prin intermediul Consulatului României la Castellon de la Plana, autoritățile române au întreprins în regim de urgență demersuri pe lângă autoritățile spaniole pentru obținerea unor informații oficiale cu privire persoanelor afectate, potrivit unui comunicat al MAE.

Până la acest moment, autoritățile locale nu au notificat oficiul consular cu privire la existența unor cetățeni români printre persoanele afectate, iar la nivelul Consulatului României la Castellon de la Plana nu au fost primite solicitări de asistență consulară în legătură cu acest incident, informează MAE.

Un puternic incendiu a izbucnit, în noaptea trecută, la o clădire de locuințe, de 15 etaje, din Valencia. Fațada era construită cu materiale inflamabile care au accelerat focul, pe fondul unor vânturi puternice.

Pompierii încearcă să intre în incintă, iar premierul Pedro Sanchez este așteptat la fața locului, în cursul acestei zile.

Facebook

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *