Partidul „Renaissance” al președintelui francez, Emmanuel Macron, a reușit să câștige președinția Adunării Naționale, în urma unui vot strâns, care s-a desfășurat pe parcursul zile de ieri – mai bine de șase ore, scrie Agerpres.
După un vot prelungit, care s-a desfășurat în trei tururi, candidata din partea partidului prezidențial, Yael Braun-Pivet, a fost realeasă președintă a Adunării Naționale, ea reușind să formeze o majoritate, învingând candidații de la cele două extreme.
Cei 577 de noi deputaţi şi-au ales preşedinta dintre şase candidaţi declaraţi, într-un parlament dominat de trei blocuri – NFP (extrema-stângă), partidul prezidenţial şi RN (extrema-dreaptă) – alegeri cruciale care ar urma să dea culoarea politică și a viitorului guvern.
Yaël Braun-Pivet a fost creditată cu 220 de voturi, la mică distanță de Noul Front Popular (stânga) şi Rassemblement national (RN, extrema dreaptă).
După victoria în Parlament, Macron insistă și ca viitoarea coaliţie de guvernare să fie alcătuită numai din partide mainstream cu valori republicane, termen prin care se înţelege de obicei excluderea partidelor de extremă dreapta şi extremă stânga.
Emmanuel Macron a îndemnat, totuși, la negocieri pentru stabilirea unor înțelegeri între coaliţia sa centristă, în care rolul principal îl are partidul său liberal „Renaşterea” (Renaissance-RE), şi coaliţia stângii, dar impasul politic se menţine.










