Macron: ”Intrarea Ucrainei în NATO este puţin probabilă”

Preşedintele francez Emmanuel Macron consideră că o eventuală aderarea a Ucrainei la NATO nu este „cel mai probabil scenariu”, informează AFP, potrivit Agerpres.

„Intrarea Ucrainei în NATO ar fi percepută de Rusia ca ceva conflictual. Nu vi-o puteţi imagina cu această Rusie”, a declarat preşedintele Macron miercuri într-un interviu acordat cotidianelor Le Monde și Wall Street Journal.

„Fie că Ucraina intră sau nu în NATO – şi acesta nu este scenariul cel mai probabil – va trebui să i se acorde garanţii de securitate cu atât mai solide cu cât a fost atacată de Rusia”, a continuat şeful statului francez.

Emmanuel Macron insistă asupra necesităţii de a acorda „garanţii de securitate” Ucrainei, dar şi Rusiei, la finalul conflictului, poziţie care i-a atras critici puternice din partea Kievului şi a unor ţări est-europene.

Preşedintele francez a pledat din nou pentru autonomia strategică a Europei în cadrul NATO, dar cu mai puţină dependenţă de Statele Unite.”Nu există o arhitectură de securitate a Europei fără autonomie strategică, în NATO şi cu NATO, dar nu depinzând de NATO”, a subliniat preşedintele francez.

„O alianţă nu este ceva de care depind, este ceva ce aleg. Trebuie să regândim autonomia noastră strategică”, a insistat preşedintele Macron.”Europa trebuie să câştige în autonomie tehnologică şi a capabilităţilor, inclusiv în raport cu Statele Unite”, a insistat preşedintele francez.

Facebook

Comentarii

62 de răspunsuri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *