Macron, conexiune cu puciul din Niger: „Ce am face dacă s-ar întâmpla la fel în Bulgaria ori în România?”

Acuzat că politica externă a Franței denotă o implicare prea mare în regiunea Sahel, președintele Emmanel Macron a făcut o declarație cel puțin surprinzătoare, în care a făcut referire la România, dar și Bulgaria într-un context sensibil – două lovituri de stat au avut loc, în mai puțin de o lună, în regiunea de vest a Africii.

În încercarea de a convinge asupra directivelor sale privind situația din Niger, liderul de la Palatul Elysee a replicat, întrebându-se retoric, care ar trebui să fie, atunci, reacția Franței dacă un astfel de puci ar avea loc în România sau Bulgaria.

”Ni s-a reproșat că Franța este prea angajată în a-l susține pe președintele Bazoum (Mohamed Bazoum, președintele înlăturat al Nigerului). Dar ce am face dacă s-ar întâmpla așa ceva în Bulgaria ori în România? Am spune la fel că nu ar trebui să ne angajăm prea mult?”, a declarat Emmanuel Macron, în cadrul unui discurs făcut ieri în fața ambasadorilor francezi, reuniți la Palatul Elysée, citat de RFI.

Reamintim că Franța are dislocați în România, un număr de 500 de militari, o escadrilă de tancuri, dar și un sistem de apărare anti-aeriană, toate fiind eforturi pentru apărarea flancului estic al NATO.

Nu mai târziu de săptămâna trecută, Franța, prin ministrul de externe, Chaterine Colonna, a transmis României un mesaj de solidaritate cu victimele exploziilor de la Crevedia și s-a oferit să acorde asistență medicală acestora.

Franța nu-și retrage ambasadorul din Niger

Președintele Emmanuel Macron a transmis, cu prilejul, că ambasadorul Franței din Niger va rămâne în post, în ciuda presiunilor făcute de junta venită la putere în urma unui punci, dar și în ciuda faptului că tot mai multe capitale îi sugerează că se implică prea mult în regiune.

Consiliul Național pentru salvarea patriei, care a preluat puterea în Niger la finele lunii iulie, i-a dat, pe 25 august, 48 de ore ambasadorului francez pentru a părăsi Niamey.

Ministerul de Externe francez a precizat, de partea sa, că „puciștii nu au nici o autoritate pentru a formula o astfel de cerere, doar autoritățile alese în mod legitim o pot cere”.

Ambasadorul este în continuare la Niamey, potrivit declarațiilor făcute de președintele Emmanuel Macron.

Facebook

Comentarii

87 de răspunsuri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *