Macron confirmă: Franța a doborât drone iraniene

Președintele Emmanuel Macron a confirmat, astăzi, că Franța a fost una dintre țările care au ajutat la interceptarea dronele iraniene, doborând rachetele care au traversat Iordania, în atacul de sâmbătă seara.

„Avem o bază aeriană în Iordania. Spaţiul aerian iordanian a fost încălcat prin aceste atacuri. Ne-am ridicat avioanele de la sol şi am interceptat ceea ce trebuia să interceptăm”, a declarat Macron presei franceze, citate de AFP și Agerpres.

În opinia Franței, prin decizia de a lovi Israelul de pe teritoriul său, Iranul a provocat „o ruptură profundă” şi „ceea ce s-a deschis este foarte periculos în ceea ce priveşte reacţia”, a mai spus preşedintele francez.

Macron a precizat că poziția Franței este una de mediere, pentru a se evita o conflagrație de proporții în Orientul Mijlociu.

„Vom face tot ce putem pentru a evita o conflagraţie şi, prin urmare, vom încerca să convingem Israelul că nu ar trebui să răspundă prin escaladare, ci mai degrabă să izoleze Iranul, să reuşească să convingă ţările din regiune că Iranul este un pericol, să crească sancţiunile, să crească presiunea asupra activităţilor nucleare şi apoi să găsească o cale de pace în regiune”, a explicat el.

Franţa vorbeşte „tuturor ţărilor din regiune, încercăm să fim o putere de mediere”, a adăugat preşedintele francez, care va vorbi din nou cu premierul israelian în cursul zilei de astăzi.

Dar „americanii sunt cei care au un rol foarte important de jucat în limitarea Iranului”, a recunoscut el. 

Facebook

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *