Lukașenko: Rusia amplasează arme nucleare în Belarus

Preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko a afirmat joi că Rusia a început să transfere arme nucleare spre ţara sa, concretizând desfăşurarea anunţată în martie de Vladimir Putin, potrivit Agerpres.

Rusia nu a făcut, deocamdată, nici un comentariu cu privire la acest subiect.

„Transferul încărcăturilor nucleare a început, asta a început deja”, a declarat Lukaşenko, răspunzând unui jurnalist rus.

Lukaşenko, care se află la Moscova joi pentru un summit regional, nu a fost în măsură să indice dacă arme respective se află deja în ţara sa.

„Poate, mă întorc şi voi vedea”, a spus liderul belarus, principal aliat al Rusiei.

Lukaşenko a explicat că Putin i-a spus în ajun că a semnat decretul care să permită acest transfer.

Preşedintele rus anunţase, în 25 martie, că Moscova va desfăşura arme nucleare „tactice” pe teritoriul belarus, ţară situată la porţile Uniunii Europene, alimentând temerile privind o escaladare a conflictului în Ucraina.

Anunţul a suscitat critici din partea comunităţii internaţionale, din partea ţărilor occidentale în special, cu atât mai mult cu cât liderul rus a evocat încă de începutul invaziei în Ucraina declanşate în februarie 2022 posibilitatea recurgerii la arma nucleară.

Armamentele nucleare aşa-zise „tactice” pot provoca pagube imense, dar raza de distrugere este mai limitată decât cea a armelor nucleare „strategice”.

La începutul lunii aprilie, Rusia a indicat că a început să instruiască militari belaruşi pentru utilizarea armelor nucleare tactice.

Între altele, Putin a indicat în trecut că zece avioane au fost deja echipate în Belarus pentru utilizarea unor astfel de arme şi că un depozit special va fi terminat până la 1 iulie.

Belarus nu este angajat direct pe teren în Ucraina, dar a permis armatei ruse să-i utilizeze teritoriul pentru lansarea atacului asupra Ucrainei în februarie 2022.

Facebook

Comentarii

238 de răspunsuri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *