Ludovic Orban: Candidații care vin la Sfânta Parascheva nu vor câștiga vreun vot

Ludovic Orban, candidatul Forţa Dreptei la preşedinţia României, prezent și el la Iași, afirmă că orice candidat la preşedinţie care vine la Sfânta Parascheva numai în anii electorali nu va culege, de fapt, nici un vot.

El a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă susţinută la sediul PMP Iaşi, că se află în oraş „ca un pelerin oarecare, cu ocazia pelerinajului de Sfânta Parascheva”.

„Sunt două zile pe an în care la mine pe agendă scrie Iaşi: 24 Ianuarie şi Sfânta Paracheva. (…) Eu fac parte dintre cei care vin aproape în fiecare an la Sfânta Paracheva şi la 24 Ianuarie. Sunt mulţi care au venit doar acum”, a declarat Ludovic Orban.

El le-a spus jurnaliştilor că din acest motiv nu va face nicio declaraţie politică „contondentă”.

Întrebat de jurnalişti dacă pelerinajul politicienilor la racla Sfintei Parascheva potenţează rezultatul alegerilor, Orban a precizat că el, personal, nu face parte „dintre acei candidaţi”.

În fiecare an, în perioada 8-15 octombrie, la Iaşi se desfăşoară pelerinajul Sfintei Cuvioase Parascheva, la care participă, în medie, peste 350.000 de credincioşi.

Facebook

Comentarii