Liderul sirian, vizită istorică în China

Președintele sirian, Bashar al-Assad, va călători în China, săptămâna aceasta, pentru discuții cu omologul său chinez, a anunțat președinția de la Damasc, într-un comunicat, marți.

Assad și prima doamnă siriană, Asmaa al-Assad, precum și o delegație la nivel înalt vor călători în China, joi, pentru o serie de întâlniri, la Beijing și Changzhou.

Liderul sirian a vizitat China ultima dată în 2004, pentru a se întâlni cu președintele de atunci, Hu Jintao. A fost prima vizită a unui șef de stat sirian în China, de când țările au stabilit legături diplomatice în 1956.

China – la fel ca principalii aliați ai Siriei, Rusia și Iran – și-a menținut aceste legături, chiar dacă alte țări l-au izolat pe Assad din cauza represiunii brutale a demonstrațiilor antiguvernamentale care au izbucnit în 2011.

În calitate de membru permanent al Consiliului de Securitate al Națiunilor Unite, China a respins în mod repetat rezoluțiile asupra Siriei, inclusiv pe cele pentru extinderea operațiunilor de ajutor transfrontalier în zone aflate în afara controlului guvernului sirian.

Președintele Siriei este într-o ofensivă diplomatică, după ce, recent, Liga Arabă a reprimit Siria ca membru cu drepturi depline, după mai bine de un deceniu de suspendare.

Facebook

Comentarii