Liderul Partidului Conservator și premierul Marii Britanii, anunțați astăzi

Ministrul de Externe, Liz Truss, sau fostul ministru de Finanţe, Rishi Sunak, vor fi numiţi următorul lider al Partidului Conservator şi prim-ministru al Marii Britanii, în cursul zilei de astăzi, după ce votul s-a încheiat vineri.

În jurul orei locale 12.30 (14.30 – ora României), directorul electoral Sir Graham Brady va anunţa rezultatul scrutinului.

În cele șase săptămâni de campanie, cei doi candidați – care au fost selectați de membrii grupului parlamentar al partidului de guvernământ dintr-un total de 11 candidați – au avut trei dezbateri publice televizate și 12 întâlniri cu membrii de partid în toată țara.

În timpul campaniei electorale, și-au expus politicile, dar, mai ales, amândoi candidații au încercat să valorifice în lupta pentru Downing Street moștenirea fostului premier emblematic al Marii Britanii, Margaret Thatcher. Pe agenda campaniei electorale s-a aflat și războiul declanșat de Rusia împotriva Ucrainei, ambii exprimându-se pentru continuarea sprijinului oferit Ucrainei.

Potrivit sondajelor anunţate de presa engleză, Liz Truss este favorită, acumulând două treimi din voturi. În timp ce Rishi Sunak s-a bucurat de sprijinul mai multor deputați conservatori și a atras mai degrabă alegătorii oscilanți, Liz Truss este mai populară în rândul alegătorilor conservatori din teritoriu, sondajele indicând-o cu mai multe șanse la victorie.

Marți, regina Elisabeta a II-a îl va numi oficial pe noul prim-ministru, iar acesta va începe apoi să numească miniștrii în noul său cabinet. Pentru prima dată în timpul domniei sale, regina Elisabeta a II-a îl va primi pe noul lider conservator la reşedinţa ei scoţiană de la Balmoral, în Aberdeenshire, din cauza problemelor de sănătate. Fostul premier, Boris Johnson, îşi va prezenta oficial demisia și va urma o audienţă cu noul lider conservator, unde acesta va fi invitat să formeze un guvern.

În cursul săptămânii, noul prim-ministru este de aşteptat să ţină un discurs în faţa Downing Street și să numească membrii Guvernului.

Facebook

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *