Liderii Ucrainei, Turciei și ONU se reunesc la Lviv

Secretarul general al ONU Antonio Guterres și președintele turc Recep Tayyip Erdogan au acceptat invitația președintelui ucrainean Volodymyr Zelenskyi de a se întâlni joi, în Ucraina, pentru a revizui acordul care permite livrarea cerealelor ucrainene pe piețele mondiale, pentru a ajuta la atenuarea crizei globale a cerealelor și pentru a discuta modalități de a pune capăt război din Ucraina care continuă de aproape șase luni.

Purtătorul de cuvânt al ONU, Stephane Dujarric, a anunțat că cei trei lideri vor discuta și despre situația de la centrala nucleară Zaporizhzhia, controlată de ruși și în privința căreia Rusia și Ucraina s-au acuzat reciproc de bombardamente.

Dujarric a informat că se va discuta și despre o misiune de investigare a ONU pentru crimele de la închisoarea Olenivka, din estul Ucrainei, crime pe care părțile în conflict se acuză reciproc că le-au comis.

Oficialul a informat că și „nevoia unei soluții politice” pentru războiul din Ucraina este discutată în timpul întâlnirii din orașul Lviv.

Întâlnirea are loc după semnarea unui acord internațional la Istanbul, la 22 iulie, care a deschis calea pentru ca Ucraina să exporte 22 de milioane de tone de porumb și alte cereale blocate în silozuri și în porturile de la Marea Neagră, ca urmare a invaziei Rusiei de la 24 februarie. Memorandumul dintre Rusia și ONU, semnat în aceeași zi, avea ca scop eliminarea obstacolelor pentru transporturile sale de alimente și îngrășăminte către piețele mondiale.

Anamaria Kopornyai-Toth

Facebook

Comentarii

Un răspuns

  1. Wow, awesome weblog structure! How long have you ever been running a blog for?
    you make blogging look easy. The total look of your website is magnificent, let alone the content material!

    You can see similar here dobry sklep

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *