Liderii PSD, PNL, USR, UDMR – Prima discuție în vederea guvernării

Liderii partidelor pro-europene, Marcel Ciolacu, Ilie Bolojan, Elena Lasconi și Kelemen Hunor se întâlnesc, astăzi, pentru o primă discuție despre o eventuală coaliție de guvernare. Întâlnirea va avea loc la ora 19, la sediul guvernului, potrivit informațiilor G4Media.

Ilie Bolojan, președintele PNL, a declarat, ieri seară, la Digi24, că este nevoie de toate partidele pro-europene, astfel încât coaliția formată să fie mai solidă și stabilă. ”În zilele următoare ne vom așeza la masă. Efortul va fi mare în următorul an, cu cât coaliția e mai solidă, cu atât lucrurile vor arăta mai bine și fiecare vine cu oamenii cei mai buni, își pune toate valorile și coaliția va fi mai stabilă”, a spus președintele interimar al PNL.

Pe de altă parte, Lucian Romașcanu, purtătorul de cuvânt al PSD, a anunțat că partidul a luat în calcul și un scenariu fără USR în viitorul guvern. „Probabil că un partid pro-european va trebui să rămână în afara guvernării”, pentru a asigura o opoziție democratică, a spus Romașcanu. El a precizat, după ședința internă a PSD, de ieri, că au fost „mulți colegi din partid care au zis fără USR la guvernare, dar că au fost și unii care au zis să mergem împreună cu USR”.

În ceea ce privește USR, încă se fac calcule interne dacă partidul să intre la guvernare, pentru a-și duce la îndeplinirile reformele din domeniul sănătății și educației, sau să rămână în opoziție pentru a se pregăti pentru alegerile prezidențiale de anul viitor. Ieri, era anunțată o întâlnire între Elena Lasconi și alți doi lideri ai USR, Dominic Fritz și Ionuț Moșteanu, și liderul PNL, Ilie Bolojan.

Potrivit liderilor PSD, noul guvern ar trebui să fie pus în funcțiune după data de 21 decembrie.

Facebook

Comentarii