Liderii G7 intenţionează să organizeze, astăzi, o convorbire cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, cu şefii Uniunii Europene, Ursula von der Leyen și Antonio Costa, dar şi cu liderii României şi Poloniei, cele două țări care asigură protecția flancului estic al NATO, pentru a discuta despre războiul din Ucraina, relatează Reuters și News.ro.
În acest context, prim-ministrul canadian Justin Trudeau şi preşedintele american Donald Trump au vorbit la telefon sâmbătă, discutând despre războiul din Ucraina şi eforturile de combatere a comerţului ilegal cu fentanil, a anunţat biroul lui Trudeau. „Liderii au spus că amândoi aşteaptă cu nerăbdare convorbirea de luni”, a afirmat Casa Albă într-o declaraţie.
Atât Trump, cât şi Trudeau şi-au exprimat dorinţa de a vedea încheierea războiului de trei ani din Ucraina, precizează comunicatul Casei Albe.
Din G7 fac parte SUA, Canada, Marea Britanie, Franţa, Germania, Italia şi Japonia.










