Statele baltice își refac adăposturile antiaeriene

Țările baltice vor să-și extindă adăposturile antiaeriene pentru a-și proteja populația, pe fondul speculațiilor liderilor europeni cu privire la o confruntare dintre NATO și Moscova, potrivit G4Media.

Premierul leton Evika Silina a declarat că țara examinează adăposturile antiaeriene din epoca sovietică și explorează posibilitatea finanțării cel puțin parțial a adaptării clădirilor private în acest scop.

La rândul său, ministrul de Finanțe al Letoniei, Arvils Aseradens, a adăugat că se evaluează și utilizarea fondurilor europene pentru subvenționarea acestora.

Marțea trecută, o subcomisie a Parlamentului leton a dezbătut starea adăposturilor antiaeriene din Riga – care dispune de 150 de adăposturi care ar putea fi folosite.

Pe baza experiențelor Ucrainei, se studiază adaptarea tunelurilor subterane și a parcărilor.

În Estonia vecină, din luna mai a anului trecut, cooperativele de locuințe au putut solicita finanțare pentru construcția de adăposturi antiaeriene. Au fost înregistrate 56 de cereri, dintre care 27 vor fi finanțate în cadrul unui proiect-pilot cu 1,3 milioane de euro în total.

Lituania este cea mai avansată dintre țările baltice în pregătirile pentru salvarea populației. Luna trecută ministrul de interne a anunțat că11 municipalități au adăposturi care pot oferi protecție pentru 60% din populația urbană și 40% din restul țării.

Facebook

Comentarii