Rusia şi India vor să producă armament în comun

Rusia şi India iau în considerare producţia în comun de echipament modern de apărare, a declarat ieri ministrul de externe rus Serghei Lavrov, relatează DPA.

Şeful diplomaţiei ruse a precizat că a discutat cu ministrul de externe indian, Subrahmanyam Jaishankar, despre perspectivele unei cooperări militare şi tehnologice, informează agenţia rusă TASS, potrivit Agerpres.

Nu a fost încă stabilit ce echipament specific de apărare ar putea intra în discuţii. A fost cea de a cincea întâlnire între cei doi miniştri în acest an.

Referindu-se la ajutorul pentru Ucraina, Lavrov a acuzat ţările occidentale că încearcă să consolideze „un rol dominant în afacerile mondiale” şi să prevină „democratizarea relaţiilor internaţionale” sub pretextul „evenimentelor din Ucraina”.

India este neutră în privinţa războiului declanşat de Rusia în Ucraina pentru că are relaţii apropiate atât cu Occidentul, cât şi cu Moscova.

Pe de altă parte, India nu susţine sancţiunile occidentale şi promovează soluţionarea conflictului prin dialog.

Totuși, India a cumpărat petrol din Rusia și este, în acelaşi timp, puternic dependentă de Moscova pentru echipamentul său militar şi pentru piese de schimb.

Potrivit lui Lavrov, India şi Rusia vor, de asemenea, să coopereze mai strâns în domeniile energiei nucleare şi călătoriilor spaţiale.

Facebook

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *