Laserul de la Măgurele: Cui folosește conflictul?

Nu era de ajuns sabotajul extern la adresa Laserului de la Măgurele. Deloc întâmplător, a apărut și dihonia internă. Colectivul de specialiști a fost dezbinat de contestări ale actualei conduceri. Dar cui folosește un scandal la Măgurele? Miza este enormă: sunt în joc sute de milioane de euro, inclusiv din fonduri UE, precum și poziționarea strategică națională într-un moment de răscruce pentru cercetarea europeană în tehnologiile viitorului.

Academicianul Nicolae Zamfir conduce din 2004 Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică şi Inginerie Nucleară ”Horia Hulubei”, după 12 ani de activitate în SUA și doi în Germania în domeniul fizicii nucleare. În replică la acuzațiile la adresa celui care a dezvoltat Laserul de la Măgurele și care mai are mandat până în 2023, peste 100 de cercetători și ingineri au transmis o scrisoare deschisă de susținere.

Din 2012, infrastructurile de cercetare din România, Cehia și Ungaria au primit finanțare europeană pentru a dezvolta proiectul comun Extreme Light Infrastructure (ELI). În mai anul acesta, Cehia și Ungaria au cerut Comisiei Europene ca proiectul să treacă în faza următoare fără România. Excluderea țării noastre din constituirea Consorțiului European de Infrastructură de Cercetare (ERIC) a fost apreciată, atunci, de conducerea proiectului de la Măgurele ca fiind ”complet nejustificată, atât legal, cât și etic și afectează puternic interesele României”.

Există riscul pierderii finanțării europene, în condițiile în care la Măgurele s-a dezvoltat cel mai puternic laser din lume, grație celui mai avansat centru de cercetare în domeniul fotonicii nucleare – domeniu de cercetare interdisciplinară, care utilizează pentru prima oară împreună lumina de intensitate și energie extreme cu fizica nucleară.

De aceea, în scrisoarea celor 100 de specialiști se cere Comisiei Europene să ia în considerare argumentele României și să includă proiectul de la Măgurele în consorțiul european de cercetare.

Cât privește dihonia internă, cercetătorii români apreciază ”că în timp s-a format o echipa unită între cercetători și conducerea proiectului, echipă care acționează cu diligență și responsabilitate pentru realizarea obiectivelor proiectului. Este vital ca această echipă să continue activitatea pentru a duce cu succes la final acest proiect de complexitate și dificultate unice, dar și de unică valoare pentru România și pentru comunitatea științifică mondială”.

Nu cumva o schimbare la vîrful celui mai mare proiect de cercetare românesc din ultimele decenii i-ar pune cruce, în loc să-l scoată din impasul faultării internaționale?

Sau tocmai asta se dorește? Să nu uităm că România are una din cele mai bogate tradiții mondiale de cercetare în domeniu: în anii ’60, după ce SUA și URSS au dezvoltat primele lasere, le-au urmat Franța și România.

„România nu a folosit aşa cum trebuia statutul de membru al UE. Am avut parte de o intrare formală, nu de mentalitate. Mai trebuie schimbat mult în atitudinea unor părţi din administraţie şi a unor reguli. Există cultura mişcării roţii, când toată lumea depune efortul ca lucrurile să meargă mai departe, şi cultura băţului în roată. La noi, din păcate, măsura isteţimii este dată de mărimea băţului pe care-l bagi într-o roată. La noi, când mergi undeva în partea de administraţie, nu pleci cu problema rezolvată, ci cu o listă completă de motive pentru care nu se poate să faci ceva”, spunea acum doi ani, într-un interviu, coordonatorul de la Măgurele, academicianul Nicolae Zamfir.

Cu adevărat vizionar, de vreme ce ne întrebăm acum care băț în roată e mai grav: cel străin sau cel românesc? Dar nu cumva e vorba, de fapt, de una și aceeași piedică pusă Laserului de la Măgurele?

Horia Blidaru