România trebuie să rămână alături de Ucraina, a afirmat, astăzi, lidera USR, Elena Lasconi, într-un mesaj transmis cu prilejul împlinirii a 1.000 de zile de la începutul războiului din ţara vecină.
„1.000 de zile de curaj, sacrificiu şi luptă pentru libertate. România trebuie să rămână alături de Ucraina. Şi mă angajez ferm să fac asta. Astăzi se împlinesc 1.000 de zile de la începutul unei invazii brutale, nejustificate, un război în care Ucraina plăteşte un preţ prea mare pentru libertate şi alegerea de a prospera alături de statele europene”, a afirmat Elena Lasconi.
Potrivit liderei USR, „acest război a adus prea multă suferinţă, prea multe vieţi pierdute, oameni torturaţi, milioane de oameni forţaţi să îşi lase în urmă casele şi oraşe întregi transformate în ruine de rachetele lui Putin”.
„România va rămâne, după ce voi ajunge preşedinte, un aliat puternic pentru Ucraina. Pentru că această luptă nu este doar una a Ucrainei, ci este o luptă pentru stabilitatea întregii regiuni, este o luptă pentru democraţie”, a mai spus candidatul USR.
Pe 24 februarie 2022, preşedintele rus Vladimir Putin a invadat Ucraina, sub pretextul de a apăra separatiştii din regiunea Donbas.









