La moartea poetului Ioan Moldovan

„Omul bun, dedicat prieteniei, marele poet care n-a așteptat statui, Ioan Moldovan, nu mai este…”, a anunțat scriitorul Traian Ștef, cel care a făcut echipă timp de trei decenii, ca redactor-șef al revistei „Familia”, cu Ioan Moldovan – directorul publicației între 1990 și 2020.

„O veste tristă: a murit unul dintre cei mai buni poeți români contemporani, Ioan Moldovan”, a scris pe Facebook criticul Daniel Cristea-Enache.

„Un poet și un om de cultură cum puțini au fost și sunt… IOAN MOLDOVAN! Multe ar mai fi de spus, cum ar fi zis poetul. Să se odihnească în pace!”, a transmis scriitorul și editorul Călin Vlasie.

„Aseară, la Cluj, a murit Ioan Moldovan. 72 de ani. Un om remarcabil, poet cu har, dedicat binelui și prieteniei. Tristețe…”, a reacționat scriitorul Florin Ardelean.

De la „Echinox”, la „Familia”

Născut în județul Cluj, la 21 martie 1952, absolvent de Filologie la Cluj, Ioan Moldovan a fost redactor și secretar de redacție la revista studențească „Echinox”. A predat în anii ’80 în Maramureș și s-a stabilit din 1989 la Oradea.

„În 1980 debutează editorial cu volumul de poezie Viața fără nume, la Editura „Dacia” din Cluj-Napoca. Urmează în 1983 volumul Exerciții de transparență la Editura „Cartea românească” căruia i se acordă premiul UTC pentru poezie și în 1989 volumul Insomnii lângă munți, la aceeași editură”, conform Wikipedia.

Au urmat numeroase alte volume, pentru care a fost distins cu importante premii literare, inclusiv Premiul Uniunii Scriitorilor din România – Cartea de Poezie, pentru anul 2019, pentru volumul „Multe ar mai fi de spus”.

„Amestec personal de discreție austeră și substanțialitate neostentativă”

„Cu Ioan Moldovan dispare prea devreme, la 72 de ani și după o boală perfidă, un optzecist din ramura nordică a generației, prețuit și respectat de întreaga noastră comunitate scriitoricească; s-a identificat, ani de zile, cu revista orădeană Familia”, a reacționat la trista veste criticul literar Paul Cernat.

„De la Viața fără nume (1980) încoace, poezia lui face legătura între filonul neoexpresionismului echinoxist și minimalismul conceptual contemporan; un amestec personal de discreție austeră și substanțialitate neostentativă, de un stoicism heobacovian, conținînd în filigran o întreagă etică a scrisului („mainimicul”, care dă titlul unuia dintre cele mai bune volume ale sale, e o formulă programatică memorabilă).

Condoleanțe familiei, fiii săi Rareș și Vlad, de care era atît de mîndru, sînt figuri de prim-plan ale douămiismului. Dumnezeu să-l odihnească în pace”, a scris universitarul bucureștean Paul Cernat.