Kremlinul a transmis, astăzi, că nu are „nicio îngrijorare” cu privire la posibila reţinere a lui Vladimir Putin, care face obiectul unui mandat de arestare din partea Curţii Penale Internaţionale, în timpul viitoarei sale vizite în Mongolia, un stat membru al CPI care ar trebui să aibă obligaţia de a-l aresta odată ajuns pe teritoriul său, relatează AFP și Agerpres.
„Nu este nicio îngrijorare. Avem un dialog excelent cu prietenii noştri mongoli”, a declarat purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov.
Vladimir Putin este aşteptat în Mongolia, pe 3 septembrie, prima sa călătorie pe teritoriul unui stat semnatar al Statutului de la Roma de când CPI a emis un mandat de arestare împotriva sa în martie 2023.
Mongolia a semnat Statutul de la Roma în 2000 şi l-a ratificat în 2002. Or, fiecare stat membru este obligat să aresteze pe orice persoană de pe teritoriul său care face obiectul unui mandat de reţinere al CPI, cum este cazul lui Vladimir Putin, acuzat de Haga de „deportare ilegală” de copii ucraineni.
Kremlinul, care nu recunoaşte CPI, a respins întotdeauna cu fermitate aceste acuzaţii împotriva preşedintelui rus.
Cu toate acestea, Putin a fost atent timp de aproape un an şi jumătate să evite anumite călătorii în străinătate, de exemplu sărind peste summitul BRICS din Africa de Sud din august 2023 şi summitul G20 din India din septembrie acelaşi an.
În Mongolia, Vladimir Putin urmează să aibă o întrevedere cu omologul său Ukhnaa Khurelsukh şi să ia parte la celebrarea a 85 de ani de la victoria armatelor sovietică şi mongolă împotriva Japoniei în bătălia de la Khalkhin Gol din 1939.
Ultima vizită a preşedintelui rus în Mongolia a fost în septembrie 2019.
