Kremlin: Înlocuirea șefului Armatei ucrainene nu va schimba cursul conflictului

Înlocuirea generalului ucrainean Valeri Zalujnîi cu Oleksandr Sîrski în funcţia de comandant-şef al armatei ucrainene nu va schimba cursul conflictului cu Rusia, a declarat astăzi purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, relatează AFP, potrivit Agerpres.

„Nu credem că aceştia sunt factori care pot schimba cursul operaţiunii militare speciale”, a spus Peskov în cadrul conferinţei sale de presă zilnice.

Ministrul ucrainean al apărării, Rustem Umerov, a anunţat joi înlocuirea comandantului-şef al armatei ucrainene, generalul Valeri Zalujnîi, după ce acesta din urmă a avut o discuţie cu preşedintele Volodimir Zelenski.

Președintele ucrainean a declarat că a sosit momentul efectuării unor schimbări în conducerea armatei, dar doreşte ca Zalujnîi să rămână în echipa sa.

Generalul Oleksandr Sîrski, comandantul forţelor terestre, a fost numit de Zelenski să preia postul lui Zalujnîi.

GeneralulUI Sîrski îi este atribuită eliberarea provinciei Harkov – în toamna anului 2022, dar este considerat ca fiind un militar de formaţie sovietică, mai puţin preocupat de pierderile umane.

Zelenski a afirmat că armata ucraineană are nevoie de un sistem de rotaţie a trupelor, de o nouă abordare privind recrutarea şi mobilizarea.

Parlamentul de la Kiev este aşteptat să adopte o nouă lege privind mobilizarea care urmăreşte creşterea numărului soldaţilor recrutaţi şi înăspreşte sancţiunile pentru aceia care se sustrag mobilizării.

Armata ucraineană a suferit pierderi şi, spre deosebire de perioada de început a războiului, mai găseşte greu voluntari.

Facebook

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *