Kovesi: În România, pe ce înseamnă frauda cu TVA, am văzut o implicare a mafiei italiene. Mafia italiană a fost şi în spatele unor fraude cu fonduri europene, inclusiv în PNRR. România este un teritoriu fertil şi pentru mafia chineză.
„România are cel mai mare deficit când este vorba de încasarea TVA. Este ceva ce am spus de mai multe ori. Peste 90% din asta se poate explica doar prin fraude”, a declarat Laura Kövesi, într-un interviu pentru „Libertatea”.
„Din păcate, nivelul de detectare și de raportare a acestor infracțiuni, cel puțin către Parchetul European, este foarte scăzut. N-am o idee dacă raportările către celelalte parchete, în general, sunt mai numeroase și se raportează din nou, sistematic acest tip de infracțiuni sau dacă ele sunt descoperite.
Să vă dau un exemplu din raportul anual de anul trecut. Noi am avut anul trecut 12 dosare care aveau ca obiect fraudă în materie de TVA. Din aproape 400 de dosare câte am investigat în România, doar 12 dosare erau cu TVA. Cred că sunt trei sau patru dosare ce au venit ca urmare a unor rapoarte pe care noi le-am primit de la ANAF.
Restul de dosare au fost deschise pe baza informațiilor pe care noi le-am obținut din celelalte state membre și care aveau legătură cu România, pentru că în aceste dosare complexe, pe care noi le investigăm de foarte multe ori, avem, spre exemplu, un dosar în Spania sau în Franța ori în Italia, îl investigăm și vedem că sunt conexiuni cu România, cu Grecia, cu Polonia, cu Suedia. Și atunci, acesta a fost modul în care, în principal în România, noi am deschis dosare legate de frauda cu TVA.
Acum mie mi-e foarte greu să evaluez: fie aceste dosare n-au fost descoperite, fie n-au fost trimise la Parchetul European. Pentru că aici există doar două variante: fie nu vor să descopere, fie rea-credință, fie altceva, fie nu știu cum să o facă. Deci altă explicație nu există”, a declarat Laura Codruța Kövesi, procuror-șef al Parchetului European, care a punctat că „Frauda cu TVA este mai profitabilă decât traficul de persoane și traficul de droguri”.
„România are cel mai mare deficit de încasare a TVA din UE, de 30,6%, conform ultimului raport al Comisiei Europene, valabil la nivelul anului 2022. Pentru comparație, media europeană este de 6%„, precizează Libertatea.ro.
Implicarea mafiei italiene și chineze
”În România, pe ce înseamnă frauda cu TVA, am văzut o implicare a mafiei italiene, care şi-a mutat o parte din activităţi acolo, am văzut aceste pieţe online care sunt organizate în România. Deci aş putea să spun că România nu este protejată”, a declarat Kovesi.
Procurorul-şef al Parchetului European a relatat că mafia italiană a fost în spatele unor fraude cu fonduri europene, inclusiv în PNRR, nu neapărat doar în frauda cu TVA, pentru că grupările criminale comit orice infracţiune ce le aduce venituri.
”Şi atunci, ei îşi stabilesc sediul principal în diverse state membre, unde încearcă să rămână nedetectaţi, şi de acolo să pună în aplicare întregul mecanism infracţional, în aşa fel încât ei să creeze daune în alte state membre.
Dacă, de exemplu, mâine, în România, combaterea fraudei cu TVA va fi considerată o prioritate şi toată lumea va începe să investigheze şi ei simt că există un pericol să fie detectaţi, se vor muta probabil în Bulgaria şi vor comite daune în celelalte state membre.
Aceste grupări organizate au acces la miliarde de euro pe an, iau putere financiară foarte mare, au posibilitatea de a-şi angaja tot felul de experţi, contabili, avocaţi care să le explice ce vulnerabilităţi sunt în fiecare stat membru, unde este mai bine să îşi stabilească şi cartierul general în aşa fel încât riscul de a fi detectat să fie cât mai mic. Ei exploatează toate vulnerabilităţile ce există în legislaţie”, a explicat Laura Codruţa Kovesi, în interviul pentru Libertatea.ro.
Ștefan Jianu










