Kosovo: Începe al doilea recensământ post-independență

Kosovo se pregătește să înceapă vineri cel de-al doilea recensământ de la declararea independenţei în 2008, în ciuda mai multor amânări cauzate de tensiunile cu etnicii sârbi.

Premierul Albin Kurti a subliniat importanța acestui demers, menționând că informațiile obținute sunt cruciale pentru procesul decizional la orice nivel, indiferent că este vorba despre aspecte demografice, socio-economice sau geografice.

La recensământul precedent din 2011, numărul locuitorilor din Kosovo a fost de 1,8 milioane, însă regiunea se confruntă cu o scădere semnificativă a natalităţii și cu o emigrare masivă. Într-o încercare de a asigura participarea cât mai activă, guvernanții au instituit amenzi cuprinse între 200 și 2000 de euro pentru cei care refuză să completeze chestionarele.

Cu toate acestea, sârbii kosovari din nord, care contestă autoritatea Priştinei, au anunțat că nu vor participa la acest recensământ.

Recent, tensiunile interetnice s-au amplificat din nou, după ce s-a decis interzicerea tranzacțiilor cu dinari sârbi, moneda prin care sârbii din Kosovo primesc ajutoare de la Belgrad. Serbia, care nu recunoaște independența provinciei sale, acuză Priştina de privarea comunității sârbe de salarii și pensii, în încercarea de a le crea condiţii de viață insuportabile, care să-i determine să părăsească teritoriul.

Recensământul este programat să dureze șase săptămâni, de trei ori mai mult decât precedentul, și în premieră, cetățenii din diaspora urmează să fie incluși în acest proces.

Facebook

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *