Kommersant: Rusia va achiziționa gaze pentru Transnistria de pe piețele spot europene

Rusia lucrează la posibilitatea de a furniza gaze Transnistriei prin achiziţionarea de gaze de pe piaţa spot europeană, scrie ziarul financiar rus Kommersant, citat de News.ro.

Liderul regiunii separatiste transnistrene a fost la Moscova, iar miercuri a susţinut o conferinţă de presă în care a anunţat că livrările de gaz vor fi reluate în curând.

Anterior, Chişinăul propusese autorităţilor transnistrene să le ajute să achiziţioneze gaz de pe piata europeană spot, dar oferta a fost refuzată.

Transnistria, care suferă de frig şi pene de curent, speră la o reluare rapidă a livrărilor de gaze ca parte a ajutorului umanitar din partea Federaţiei Ruse, potrivit Kommersant.

Această schemă – prin care s-ar achiziţiona gaz pentru Transnistria de pe piaţa europeană spot prin intermediul unei companii intermediare – Natural Gaz – ar urma să fie utilizată pentru a achiziţiona gaze în perioada ianuarie-aprilie, în cantitate de aproximativ 3 milioane de metri cubi pe zi.

Costurile ar putea fi de 164 de milioane de dolari și vor fi compensate de bugetul rus, potrivit publicaţiei ruse.

La 1 ianuarie 2025, concernul Gazprom a oprit livrările de gaz către Moldovagaz, care erau direcţionate în totalitate în regiunea transnistreană. Compania rusă a invocat neachitarea unei pretinse datorii de 709 milioane de dolari.

Compania Natural Gaz a semnat cu Tiraspoltransgaz un contract-cadru de furnizare de gaze în cantitate de 2-3 milioane de metri cubi pe zi, care ar trebui să fie suficient pentru a acoperi consumul intern al Transnistriei, mai scrie publicația rusă, citată de News.ro.

Facebook

Comentarii