Klaus Iohannis – vizită oficială în Ungaria

Preşedintele României, Klaus Iohannis, va face, mâine, o vizită oficială în Ungaria, la invitaţia preşedintelui Katalin Novák.

 Este prima vizită a unui preşedinte român la Budapesta în ultimii 14 ani.

”Vizita are loc în contextul unei dinamici crescute a contactelor la nivel înalt, după vizita oficială efectuată de preşedintele Katalin Novák la Bucureşti, în septembrie 2022, şi participarea la cel de-al 8-lea Summit al Iniţiativei celor Trei Mări, găzduit de preşedintele Românei în septembrie 2023”, a transmis administraţia prezidenţială.

Potrivit sursei citate, preşedintele Klaus Iohannis va susține, la Budapesta, continuarea parteneriatul strategic dintre cele două ţări – care se află în vigoare din 2002.

Cei doi preşedinţi vor analiza și situaţia actuală la nivel regional, european şi global, prin prisma războiului din Ucraina, cu accent pe implicaţiile securitare, energetice, alimentare şi privind lanţurile de distribuţie.

”În acest context, vor fi abordate şi măsurile de sprijin pentru cei mai afectaţi parteneri din regiune, în special Republica Moldova. În ceea ce priveşte agenda europeană, preşedinţii României şi Ungariei vor discuta despre priorităţile Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene, pe care Ungaria o va deţine în a doua parte a anului 2024”, se mai arată în comunicatul de presă oficial.

Ungaria susține aderarea României la Schengen, solicitând chiar Austriei să renunțe la veto-ul exprimat împotriva țării noastre.

Facebook

Comentarii

68 de răspunsuri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *