Preşedintele Klaus Iohannis va participa, mâine, la cea de-a patra reuniune a Comunităţii Politice Europene, transmite Administraţia Prezidenţială.
Programul reuniunii cuprinde o sesiune plenară şi grupuri de lucru, iar discuţiile vor viza teme precum securitatea în Europa, sprijinul pentru Ucraina, provocările legate de migraţie, protejarea democraţiei şi promovarea securităţii energetice.
La reuniune şi-au anunţat prezenţa peste 40 de şefi de stat sau de Guvern, alături de preşedintele Consiliului European, Charles Michel și secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg.
În cadrul dezbaterilor, preşedintele Klaus Iohannis va susține continuarea sprijinului pentru suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei, în contextul războiului, precum şi aprecierea pentru rolul acestui format de reuniune în consolidarea rezilienţei europene.
Iohannis va participa şi la grupul de lucru privind energia şi conectivitatea, unde va sublinia nevoia „unei abordări echilibrate între tranziţia verde şi asigurarea securităţii energetice la nivel european şi rolul important al Mării Negre în asigurarea unei interconectivităţi energetice regionale”.
În marja sesiunii plenare este programată o întâlnire informală a Grupului de Coordonare pentru Republica Moldova.
Comunitatea Politică Europeană este o platformă pentru coordonare politică lansată în 2022, la propunerea Franței.









