Klaus Iohannis se va retrage din cursa pentru NATO

Președintele Klaus Iohannis urmează să se retragă din cursa pentru funcția de secretar general al NATO, înaintea summit-ului Alianței Nord-Atlantice care va avea loc la Washington în perioada 9-11 iulie. Surse citate de Antena 3 CNN indică faptul că decizia acestuia va fi anunțată public înaintea evenimentului.

Decizia vine în contextul în care liderul olandez Mark Rutte este văzut ca favorit pentru poziția de secretar general al NATO, beneficiind de sprijinul majorității liderilor aliați, inclusiv al Statelor Unite ale Americii.

Summit-ul NATO de la Washington va include și alegerea noului secretar general al organizației, dat fiind că mandatul actualului lider Jens Stoltenberg se încheie în toamna acestui an.

Potrivit surselor Antena 3 CNN Klaus Iohannis își va anunța decizia înainte de acest eveniment.

Klaus Iohannis și-a anunțat candidatura la șefia NATO exprimând dorința ca România să aibă o contribuție mai mare în cadrul alianței, subliniind experiența sa ca președinte al României și angajamentul față de valorile fundamentale ale NATO.

Facebook

Comentarii