Klaus Iohannis cere Germaniei sprijin pentru aderarea României la Schengen

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, cu prilejul vizitei președintelui Germaniei la București, că România mizează pe sprijinul Berlinului pentru aderarea la Spaţiul Schengen. Klaus Iohannis și-a exprimat ”încrederea că vom putea conta pe sprijinul Germaniei pentru identificarea, în cel mai scurt timp, a unei soluţii”.

Președintele României a abordat subiectul aderării și în 25 martie, la Bruxelles, într-o reuniune bilaterală cu cancelarul german Olaf Scholz, în marja reuniunii Consiliului European, precum și în Consiliul European, în anii trecuți, argumentând că acest obiectiv este “unul strategic, nu numai pentru România, dar şi pentru întreaga Uniune”.

La rândul său, premierul Nicolae Ciucă a avut, miercuri, o discuție cu președintele german, Frank-Walter Steinmeier, în cadrul căreia șeful guvernului român a declarat că România aplică toate standardele pentru aderarea deplină la spațiul Schengen și, mai mult decât atât, asigură de facto și eficient protejarea frontierelor externe în contextul crizei din Ucraina.

Îndeplinirea de către România a criteriilor prevăzute în acquis-ul Schengen a fost recunoscută oficial la 9 iunie 2011, cu ocazia reuniunii Consiliului Justiție și Afaceri Interne, după ce, la 8 iunie 2011, Parlamentul European a avizat favorabil proiectul Deciziei privind aderarea României și Bulgariei la Schengen.

Dialogul de la București cu liderul german a vizat, de asemenea, evoluţiile securităţii regionale, europene şi euroatlantice, generate de agresiunea ilegală a Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei.

Vizita preşedintelui Frank-Walter Steinmeier a avut loc în contextul aniversării a 30 de ani de la semnarea Tratatului dintre România şi Germania privind cooperarea prietenească şi parteneriatul în Europa.

Laura Groșereanu

 

Facebook

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *