Kim Jong Un a ajuns în Rusia

Liderul nord-coreean Kim Jong Un a ajuns, în această dimineaţă, în Rusia, după o călătorie de o zi și o noapte la bordul unui tren blindat, potrivit ministerului Apărării din Coreea de Sud.

„Ministerul Apărării Naţionale consideră că liderul nord-coreean Kim Jong Un a intrat în Rusia în această dimineaţă cu un tren privat”, a declarat marţi ministerul, după ce media nord-coreene şi Kremlinul au confirmat călătoria liderului nord-coreean, fiind prima sa deplasare în afara ţării în patru ani.

Liderul nord-coreean Kim Jong Un urmează să participe la sesiunea plenară a Forumului Economic Estic de la Vladivostok, care se desfășoară până mâine. El se va întâlni aici cu preşedintele rus, Vladimir Putin.

Experţii apreciază că întâlnirea dintre cei doi lideri la Vladivostok, în estul îndepărtat al Rusiei, s-ar putea concentra pe un acord privind armamentul, întrucât Putin ar încerca să obţină arme din Coreea de Nord pentru războiul purtat de Moscova în Ucraina.

La rândul său, Coreea de Nord ar căuta să obţină tehnologii avansate de la Rusia pentru programul său de sateliţi şi submarine.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a spus că întâlnirea lui Putin cu Kim Jong Un ar urma să aibă loc după forum. Nu este programată, în schimb, nici o conferință de presă a celor doi lideri.

Kim Jong Un nu a mai părăsit Coreea de Nord de la izbucnirea pandemiei de COVID-19, în 2020.

În cei 12 ani de când s-a aflat la putere, Kim Jong Un a părăsit țara pentru vizite în străinătate numai de șapte ori, patru dintre aceste vizite fiind în China.

Facebook

Comentarii

41 de răspunsuri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *