Liderul UDMR, Kelemen Hunor, afirmă că al doilea mandat al preşedintelui Donald Trump va fi mai puternic decât primul și se întreabă dacă Uniunea Europeană are un plan pregătit de parteneriat cu noua administraţie americană.
În opinia sa, în situaţia în care Uniunea Europeană nu este pregătită pentru o relaţie de parteneriat cu SUA şi cu noua administraţie Donald Trump, va pierde fiecare ţară membră.
„Donald Trump intră în exerciţiul funcţiei şi, începând cu această zi, lucrurile se vor schimba. Interesele Americii vor fi pe primul loc în toate deciziile pe care le va lua administraţia Trump. Acest lucru trebuie să îl vedem şi când vorbim despre relaţiile comerciale şi când vorbim de relaţiile atlantice Europa – SUA şi când vorbim de interesele SUA în zona Asiei, a Pacificului, în Orientul Apropiat, dar şi în ceea ce priveşte războiul dintre Rusia şi Ucraina”, a declarat Kelemen Hunor la Antena 3 CNN.
Președintele UDMR spune că preşedintele SUA este „mult mai puternic decât era în primul mandat” și acest lucru trebuie avut în vedere atât de către România, cât și de liderii UE.
„Dacă UE nu este pregătită, vom pierde fiecare, pentru că nu ne va aştepta nici preşedintele Trump, nici administraţia SUA să ne pregătim şi să ne facem planurile noastre”, a subliniat Kelemen Hunor.
Conform acestuia, „întrebarea care se pune este dacă europenii sunt conştienţi că Donald Trump va urmări interesele SUA, câtă vreme este preşedintele SUA, nu al UE”.
Întrebat ce rol ar putea avea premierul Ungariei, Viktor Orban, în găsirea echilibrului în care UE ar trebui să lucreze cu Donald Trump, liderul UDMR a afirmat că Viktor Orban are „o viziune despre tot ce înseamnă viitorul UE”.










