Joe Biden și Kamala Harris, în prima apariție publică de la pierderea alegerilor

Preşedintele american Joe Biden a participat, ieri, la Ziua Veteranilor, alături de vicepreşedinta sa Kamala Harris, fiind prima lor apariţie comună după înfrângerea suferită de aceasta în faţa lui Donald Trump, scrie Agerpres.

Ceremonia de la cimitirul naţional Arlington, de lângă Washington, a constituit şi prima apariţie publică a Kamalei Harris după discursul ei de acceptare a înfrângerii, de miercuri.

La festivitate au luat parte de asemenea Prima Doamnă a SUA, Jill Biden, soţul Kamalei Harris, Doug Emhoff, precum şi secretarul apărării şi secretarul de stat, Lloyd Austin şi Antony Blinken.

Partidul Democrat îşi pune întrebări privind motivele reculului suferit la alegerile de marţi – când a pierdut controlul atât asupra Casei Albe cât şi al Senatului şi este de aşteptat de asemenea un eşec în Camera Reprezentanţilor.

Fosta preşedintă democrată a Camerei Reprezentanţilor Nancy Pelosi a mărturisit sâmbătă în New York Times că „dacă preşedintele ar fi ieşit (din cursă) mai devreme, poate ar mai fi fost alţi candidaţi”.

Pelosi a lăudat totuşi „entuziasmul” creat de Kamala Harris în cursul campaniei prezidenţiale, păstrând imaginea partidului nedispus să o critice pe fosta candidată democrată după pierderea cursei.

Joe Biden, care urmează să-i predea ştafeta fostului său predecesor Donald Trump pe 20 ianuarie anul viitor, are prevăzută o întâlnire cu acesta miercuri la Casa Albă. 

Facebook

Comentarii