Joe Biden se află în Finlanda, după summitul NATO

Preşedintele american Joe Biden a sosit miercuri seara în Finlanda pentru o vizită de 24 de ore în această ţară, care a marcat un moment istoric prin aderarea sa la NATO în aprilie, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Avionul prezidenţial Air Force One, care a sosit de la Vilnius, unde a avut loc summitul anual al Alianţei Atlantice, a aterizat în jurul orei locale 22:00 (19:00 GMT) pe Aeroportul Internaţional Helsinki.

Joe Biden urmează să se întâlnească astăzi cu preşedintele finlandez Sauli Niinistö, principalul arhitect al intrării Finlandei în NATO, precum şi cu liderii celorlalte ţări nordice.

Întorcând pagina deceniilor de neutralitate forţată de Moscova după cel de-al Doilea Război Mondial şi apoi de nealiniere militară de la sfârşitul Războiului Rece, Finlanda a devenit pe 4 aprilie cel de-al 31-lea membru al Alianţei Atlantice.

Această ţară care împarte cu Rusia o graniţă de peste 1.300 de kilometri lungime a fost până la invadarea Ucrainei un avocat al dialogului dintre occidentali şi Rusia.

O poziţie care s-a concretizat în 2018 printr-un summit pe teritoriul sau care i-a reunit pe preşedintele american de atunci Donald Trump şi omologul său rus Vladimir Putin.

Discuţiile de joi se vor concentra pe „cooperarea dintre ţările nordice şi Statele Unite în materie de securitate, mediu şi tehnologie”, potrivit preşedinţiei finlandeze.

Această vizită este ultima etapă a turneului european al preşedintelui Biden, după Londra şi summitul NATO de la Vilnius consacrat în mare parte războiului din Ucraina.

Facebook

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *