Joe Biden îl califică pe Xi Jinping drept ”dictator”

Preşedintele american, Joe Biden, a afirmat ieri, în cursul unei recepţii în California cu donatori ai Partidului Democrat, că omologul său chinez, Xi Jinping, aparţine categoriei „dictatorilor”, scrie AFP, potrivit Agerpres.

Referindu-se la un episod recent în care Statele Unite au distrus un balon chinez despre care au spus că spiona teritoriul lor, Joe Biden a afirmat că „motivul pentru care (preşedintele chinez) s-a enervat atât de tare când am doborât acest balon plin cu echipament de spionaj este că nu ştia (că acest dispozitiv) se afla acolo”, lucru care este deranjant „pentru dictatori”.

„Pe de altă parte, China se confruntă cu reale dificultăţi economice”, a mai adăugat democratul de 80 de ani, care se află în campanie pentru realegerea sa.

Reacția Chinei, după afirmațiile lui Joe Biden

Reamintind că şeful diplomaţiei americane, Antony Blinken, s-a întors din China, preşedintele american a apreciat că acesta din urmă a făcut „o treabă bună”, dar a explicat că „este nevoie de timp” în ceea ce priveşte relaţia foarte tensionată dintre cele două mari puteri.

„Este o provocare politică flagrantă”, a răspuns, într-o conferință de presă, purtătoarea de cuvânt al ministerului chinez de Externe, Mao Ning.

Rivalitatea totală dintre China şi Statele Unite s-a transformat într-o criză diplomatică, odată cu acest episod al balonului, în luna februarie.

Nu este prima dată când Joe Biden face declaraţii marcante cu prilejul unor recepţii de strângere de fonduri. În cursul unui eveniment de acest gen, în octombrie 2022, Joe Biden a amintit, de exemplu, riscul unei „apocalipse” nucleare declanşate de Rusia.

Facebook

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *