Joe Biden are Covid

Președintele Joe Biden a fost testat pozitiv pentru COVID-19 în timp ce se afla într-o călătorie la Las Vegas, transmite Associated Press. Secretarul de presă Karine Jean-Pierre a anunțat că președintele va intra în izolare la domiciliul său din Delaware, unde va continua să își îndeplinească toate atribuțiile prezidențiale.

Dr. Kevin O’Connor, medicul personal al președintelui în vârstă de 81 de ani, a declarat că Biden prezintă simptome ușoare ale bolii, inclusiv rinoree și tuse neproductivă, dar starea sa generală este bună. Biden a primit deja prima doză dintr-un medicament antiviral și se află sub supraveghere medicală strictă.

În ciuda diagnosticului, Biden și-a exprimat optimismul privind starea sa de sănătate. Într-o scurtă declarație făcută în fața reporterilor care îl însoțeau, acesta a oferit asigurat că se simte bine și a confirmat că își va continua activitățile prezidențiale în izolare.

Aceasta nu este prima dată când președintele american a fost testat pozitiv pentru COVID-19; acesta a mai fost diagnosticat anterior în vara anului 2022. Biden este complet vaccinat și a primit și doza de rapel recomandată anual pentru COVID-19.

Diagnosticul președintelui SUA vine într-un moment în care sănătatea și rezistența sa sunt supuse unei analize intense din partea criticilor, mai ales în urma unei dezbateri tensionate cu fostul președinte Donald Trump.

Facebook

Comentarii