Jens Stoltenberg îi cere lui Putin să oprească războiul şi să reia negocierile

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, îi cere preşedintelui rus Vladimir Putin să pună capăt imediat războiului din Ucraina şi să reia negocierile de pace.

„Îi cer din nou preşedintelui Putin, cu ocazia zilei de 9 Mai, să pună capăt imediat războiului, să-şi retragă trupele din Ucraina şi să înceapă negocierile de pace. Rămânem fermi de partea Ucrainei şi vom continua să ajutăm ţara să-şi manifeste dreptul la autoapărare”, a declarat Stoltenberg pentru cotidianul german Die Welt, citat de Agerpres.

Stoltenberg a respins totodată cu fermitate acuzaţiile Moscovei potrivit cărora NATO se comportă „agresiv”. „Pe parcursul a mai bine de şapte decenii, am fost capabili să evităm războiul. NATO este o alianţă defensivă, iar criza actuală demonstrează că este vital ca Europa şi America de Nord să rămână unite în interiorul NATO, pentru a garanta pacea şi a proteja valorile libertăţii şi democraţiei”, a subliniat nr. 1 al NATO.

Stoltenberg a precizat că Alianţa Nord-Atlantică și Uniunea Europeană au fost clădite pe „ruinele celui de-al Doilea Război Mondial pentru a evita războiul”.

Europolis

Facebook

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *