Japonia: Cel puţin opt morţi, în urma ninsorilor abundente

Cel puţin opt decese au fost raportate vineri în Japonia în urma ninsorilor abundente, transmite agenţia DPA, potrivit Agerpres.

Au fost înregistraţi, de asemenea, cel puţin 45 de răniţi în urma ambuteiajelor create în trafic după câteva zile de ninsori.

Regiunile cele mai afectate sunt cele de pe coasta Mării Japoniei şi din Hokkaido, în nordul ţării.

Acumulări importante de zăpadă au fost înregistrate şi în zone în care de obicei ninge puţin, cum ar fi regiunea Shikoku de la Oceanul Pacific, cea mai mică dintre principalele insule ale Japoniei, sau prefecturile Kagoshima şi Kumamoto, unde numeroase autovehicule au rămas blocate în ambuteiaje de câţiva kilometri.

Cursele aeriene au fost, de asemenea, puternic perturbate, iar autorităţile au avertizat că ninsorile vor continua.

Potrivit agenţiei Kyodo, în oraşul Engaru din prefectura Hokkaido, cea mai nordică insulă principală a Japoniei, a fost stabilit un nou record de ninsori în decembrie.

Agenţia de Meteorologie din Japonia a anunţat că, potrivit prognozelor, valul de intemperii va continua până luni, deplasându-se din nordul şi estul ţării spre vest.

Facebook

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *