Japonia ar putea achiziţiona rachete de croazieră americane Tomahawk

Japonia analizează eventuala achiziţionare a unor rachete de croazieră americane Tomahawk, pentru a contracara ameninţările în creştere din regiune, în special cele dinspre Coreea de Nord, a declarat vineri purtătorul de cuvânt al guvernului nipon, informează AFP, potrivit Agerpres.

Dacă va fi luată o decizie în acest sens, se apreciază că va fi una controversată în această ţară a cărei Constituţie pacifistă din 1947 limitează capacităţile militare ale forţelor sale de autoapărare.

Dar, potrivit cotidianul japonez Yomiuri, Tokyo se află în faza finală a discuţiilor cu guvernul american pentru achiziţia de rachete cu rază medie de acţiune ce pot fi lansate de pe mare.

Alte mari media nipone au informat, de asemenea, că executivul preconizează să achiziţioneze rachete Tomahawk.

Întrebat cu privire la aceste informaţii, purtătorul de cuvânt al guvernului, Hirokazu Matsuno, a declarat că executivul „analiza” această posibilitate, dar că nimic nu s-a decis până în acest moment.

Coreea de Nord a lansat, astăzi, o rachetă balistică spre Marea Japoniei, a anunţat armata sud-coreeană, pe fondul temerilor privind un nou test nuclear al Phenianului.

Miercuri, miniştrii adjuncţi ai afacerilor externe nipon, sud-coreean şi american s-au angajat să dea dovadă de unitate, după numeroase tiruri de rachete ale regimului comunist de la Phenian.

O rachetă a survolat Japonia și luna trecută, iar Coreea de Nord a afirmat apoi că a efectuat exerciţii nucleare tactice.

Facebook

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *