Italia a declarat stare de urgență, din cauza secetei

seceta, italia

Italia a declarat, luni, stare de urgență pentru zonele din jurul fluviului Pad, care reprezintă aproape o treime din producția agricolă a țării și care trec prin cea mai gravă secetă din ultimii 70 de ani, potrivit News.ro.

Decretul guvernamental, care cuprinde cinci regiuni din Italia, permite autorităților să acționeze imediat dacă consideră că este necesar pentru a putea impune raționalizarea apei, în cazul gospodăriilor și industriei. Guvernul a declarat, într-un comunicat, că măsurile de urgență vor viza terenurile care sunt la granița fluviului, precum și bazinele hidrografice ale Alpilor estici.

Padul, care este cel mai lung râu din Italia, cu o lungime de peste 650 de kilometri, a secat pe mai multe porțiuni, iar fermierii spun că apa mării Adriatice intră pe continent, distrugând culturile. Se estimează că, deja, apa sărată a mării s-a infiltrat pe o porțiune de peste 20 de kilometri, în interiorul culturilor agricole.

Măsurile restrictive, precum raționalizarea apei și irigarea limitată a câmpurilor, ar putea amenința și mai mult agricultura din valea Padului. Potrivit federației agricole italiene, aproximativ o treime din producția agricolă națională este în pericol din cauza secetei.

Italia este al șaselea cel mai mare producător agricol din Uniunea Europeană, cu o cantitate produsă anul trecut de aproximativ 15 milioane de tone de cereale, este lider european al producției de legume și al doilea mare producător de fructe din UE, după Spania.

Din cauza debitelor scăzute, și producția de energie hidroelectrică de pe râul Pad a fost, de asemenea, oprită, pe lângă piața cerealieră a țării și cea energetică fiind, astfel, afectată. Potrivit datelor recente, 16,5% din cantitatea totală de energie electrică din Italia este realizată cu ajutorul celor 4.300 de centrale hidroelectrice.

Laura Groșereanu

Facebook

Comentarii