Israel și Hamas ajung la un acord de eliberare a ostaticilor – Biden mulțumit, Comisia Europeană promite sprijin umanitar

Președintele american Joe Biden s-a declarat „extraordinar de mulțumit” de apropiata eliberare a ostaticilor răpiți pe 7 octombrie în Israel de către militanții Hamas. Acordul, care a primit undă verde de la Israel miercuri, prevede eliberarea a 50 de ostatici în schimbul a 150 de palestinieni închiși în Israel și un armistițiu pe patru zile în Fâșia Gaza.

Biden a transmis într-un comunicat difuzat de Casa Albă: „Sunt extraordinar de mulțumit (de faptul) că mai multe dintre aceste suflete curajoase se vor reuni cu familiile lor, odată ce acest acord va fi pe deplin pus în aplicare.”

La rândul său, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a salutat acordul și a declarat că executivul european va face tot ce îi stă în putință pentru a spori ajutorul umanitar pentru Gaza în timpul acestei „pauze”.

Rusia a salutat, de asemenea, acordul, considerându-l un „armistițiu umanitar în Gaza.” Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe de la Moscova, a subliniat că „Rusia a susținut acest lucru încă de la începutul escaladării conflictului.”

Omar Shakir, directorul organizației Human Rights Watch pentru Israel și teritoriile palestiniene, a cerut eliberarea imediată a tuturor ostaticilor, calificând blocarea ajutorului esențial și luarea de ostatici drept „crimă de război.”

În contextul unei situații umanitare catastrofale în Fâșia Gaza, cu cartiere distruse, un sistem de sănătate devastat și strămutări masive de populație, organizațiile internaționale și capitalele străine au intensificat apelurile pentru încetarea focului sau un armistițiu.

Aproximativ 240 de persoane au fost răpite în timpul atacului din octombrie lansat de mișcarea islamistă Hamas împotriva Israelului.

Facebook

Comentarii

183 de răspunsuri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *